Reclamă

Biscuiți cu cireșe confiate, simpli și ușor de preparat

Dacă ești în căutarea mai multor rețete de fursecuri pentru un platou festiv, îți oferim și o rețetă de biscuiți cu cireșe confiate, simpli și ușor de preparat.

Maria Udrea
Maria Udrea
Publicat: 22 decembrie 2022, 6:08

Aluatul biscuiților este foarte ușor de preparat. Rețeta este cea clasică de aluat fraged cu unt. Cireșe confiate găsești în hipermarketuri la raioanele de dulciuri. În cazul în care nu le găsești, le poți înlocui cu cireșe congelate, din compot sau chiar din dulceață.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Poți prepara biscuiții și pentru deliciul de zi cu zi, când dorești să te răsfeți cu o ceașcă de ceai și ceva dulce. Sau îi mai poți prepara și în sezonul cireșelor proaspete, pentru deliciul dimineților de vară. Descoperă și rețeta celor mai simpli biscuiți în formă de inimioară.

Mai jos, poți urmări lista de ingrediente și modul de preparare al biscuiților cu cireșe.

Biscuiți cu cireșe confiate – Ingrediente

  • 250 gr de unt cu peste 80% procent de grăsime
  • 150 g zahăr pudră aromat cu vanilie
  • 1 ou + 1 gălbenuș
  • 400 gr de făină
  • 1 linguriță cu esență sau extract de vanilie
  • un praf de sare
  • 100 gr de cireșe confiate.
Reclamă

Rețeta biscuiților cu cireșe – Mod de preparare

Înainte de a începe procesul de amestecare a ingredientelor, scoate untul de la rece și lasă-l pe masa din bucătărie până când se înmoaie ușor.

Pune untul moale într-un bol și adaugă zahărul pudră peste el. Amestecă bine cele două ingrediente cu un mixer sau cu un tel sub formă de pară. Te oprești din amestecat când obții o compoziție cremoasă. Apoi adaugă oul întreg, gălbenușul și esența. Omogenizează din nou compoziția.

Amestecă făina cu un praf de sare și încorporeaz-o în compoziția de mai sus. Nu folosi mixerul când adaugi făina pentru a nu se înmuia untul foarte mult. Folosește mâinile sau o spatulă. Dacă folosești mixerul, aluatul va mai îngloba făină în plus și biscuiții vor ieșii prea tari.

Reclamă

Pune aluatul într-o pungă de plastic și dă-l la rece pentru aproximativ o oră.

Descoperă și o rețetă de fursecuri steluțe pentru Crăciun.

Cum formezi și coci biscuiți cu cireșe confiate

După încheierea intervalului de o oră, pornește cuptorul la 170 de grade Celsius. Scoate aluatul de la rece și rupe din el bucăți mici de aproximativ 25 grame fiecare.

Modelează-le sub formă de bile și așază-le în tava cuptorului pe hârtie de copt. Așază-le la distanțe de 1-2 cm unele față de altele.

Taie cireșele confiate în jumătăți sau le poți lăsa întregi. Așază câte o cireașă la mijlocul fiecărei bile și apas-o ușor cu degetul mai în interiorul aluatului.

Biscuiți cu cireșe confiate în tava de copt
Biscuiții se formează sub formă de bile și se adaugă câte o cireașă la mijlocul lor / Rețetefeldefel.ro

Pune tava la cuptor și coace biscuiții pentru 20 de minute la 170 de grade Celsius. Nu îi rumeni în exces pentru a nu deveni tari.

Lasă-i să se răcească și depozitează-i în cutii metalice sau de carton, care se închid bine cu capace. Pune cutiile cu biscuiți cu cireșe confiate în cămară. Poți păstra biscuiții până la 10 zile la loc răcoros, dar nu la frigider.

Dacă mai dorești și alte rețete de biscuiți sau fursecuri, îți recomandăm o rețetă interesantă de nuci cu cacao și cremă de vanilie.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Cele 12 semne zodiacale, dispuse în cercuri concentrice, cu un soare stilizat în interior, pe un fundal în nuanțe de mov și albastru.
Horoscop lunar
Horoscopul lunii iunie 2025. Soarta se schimbă radical pentru acești nativi
Horoscopul lunii iunie 2025 spune că nativii din zodiac au parte de o perioadă fantastică. Nu trebuie să se teamă de ceea ce le-ar putea rezerva astrele. Fiecare nouă apariție aduce cu sine transformări...
2
Dakota Johnson la Cannes 2025 pe un fundal deschis la culoare
CaTine
Dakota Johnson a purtat o rochie mulată la Festivalul de film de la Cannes. Vedeta a surprins cu o siluetă de invidiat
Dakota Johnson a purtat o rochie mulată la Festivalul de film de la Cannes, fiind una dintre cele trei ținute alese. Nu au lipsit accesoriile de lux și bretonul deja cunoscut. Zâmbetul nu i-a...
3
O femeie frumoasă care poartă o rochie verde și reprezintă una dintre acele zodii pentru care perioadele dificile se încheie pentru ele în ziua de 25 mai 2025
Horoscop
Perioadele dificile se încheie pentru aceste semne zodiacale în ziua de 25 mai 2025. Nativii care au parte de o schimbare
Perioadele dificile se încheie pentru aceste semne zodiacale în ziua de 25 mai 2025. Astrologii anunță că ziua de 25 mai 2025 aduce o schimbare importantă pentru trei semne zodiacale. Acești nativi vor avea...
4
Jennifer Lopez într-o rochie roz pal pe un fundal închis la culoare
Divertisment
Jennifer Lopez a avut parte de un accident vestimentar din cauza rochiei prea decoltate. Cum arată ținuta care i-a jucat feste
Jennifer Lopez a avut parte de un accident vestimentar din cauza rochiei prea decoltate. Totul s-a întâmplat la Teatrul Stephen Sondheim din New York, cu ocazia aniversării a 98 de ani ai compozitorului John...
5
Nicole Kidman poartă o rochie roșie și păr lung pe un fundal închis la culoare
Divertisment
Nicole Kidman a făcut o gafă de proporții la Cannes. Peruca i-a trădat noua coafură surprinzătoare chiar pe covorul roșu
Vedeta nu se dezice de la aparițiile surprinzătoare. Nicole Kidman a făcut o gafă de proporții la Cannes. A ținut să poarte o perucă, însă aceasta nu a ajutat-o prea mult. Invitată în cadrul...
PARTENERI
×
OSZAR »