Reclamă

Chifteluțe thailandeze cu sos de ardei iute și orez

Dacă adori preparatele cu gust picant din bucătăria asiatică, îți oferim o rețetă de chifteluțe thailandeze cu sos de ardei iute și orez. Chifteluțele sunt bogate în ingrediente și condimente, iar sosul de ardei este absolut delicios. Iar alături de o garnitură simplă de orez, meniul zilei este complet.

Publicat: 10 mai 2022, 6:42

Poți opta pentru tipul de carne preferată: pui, porc, vită, sau miel. Însă, îți recomandăm clasicul amestec de carne de vită și de porc. Este amestecul ideal de carne pentru a te bucura de chiftele delicioase și gustoase.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

De asemenea, poți opta pentru orice combinație de condimente. Nu exagera totuși cu adăugarea de condimente picante deoarece și sosul este iute.

Urmărește mai jos lista completă de ingrediente și pașii necesari pentru acest minunat preparat din bucătăria thailandeză.

Chifteluțe thailandeze cu sos de ardei iute și orez – Ingrediente

Ai nevoie pentru această rețetă de trei tipuri de ingrediente: pentru chifteluțe, sos și garnitura de orez.

Reclamă

Pentru chifteluțe thailandeze:

  • 350 gr carne de porc, tocată
  • 150 gr carne de vită, tocată
  • 1 ceapă roșie
  • 2 fire de ceapă verde
  • 5 căței de usturoi
  • 1 legătură de pătrunjel verde
  • sare și piper, proaspăt măcinate
  • 1 linguriță cu boia de ardei dulce
  • 3 felii de pâine toast
  • 200 ml lapte
  • 1 ou.

Pentru sosul de ardei iuți:

  • 3-4 ardei iuți, roșii
  • 3 căței de usturoi
  • 500 ml supă concentrată de legume
  • 1 linguriță cu zahăr brun
  • 1 linguriță cu pastă de hrean
  • 200 ml lapte de orez
  • sare și piper, după gust.
Reclamă

Pentru garnitura de orez:

  • 200 gr orez Basmati
  • 600 ml apă
  • sare și piper
  • 30 gr unt
  • semințe de susan negru, pentru decor.

Chifteluțe thailandeze cu sos de ardei iute și orez – Mod de preparare

Începe cu pregătirea ingredientelor pentru chiftele, care necesită și un timp de relaxare, pentru a se întrepătrunde bine aromele.

Cum prepari chifteluțe thailandeze

Pune ambele tipuri de carne tocată într-un bol. Adaugă sare și piper, boia de ardei și amestecă bine totul. Îndepărtează marginile de la feliile de pâine, iar miezul pune-l într-un bol. Adaugă laptele și lasă pâinea la înmuiat.

Curăță ceapa roșie și pe cea verde și toacă-le mărunt. Adaugă-le peste carnea tocată. Spală pătrunjelul verde, scurge-l bine și toacă-l mărunt. Adaugă-l și pe acesta în bolul cu ingrediente. Curăță usturoiul, trece-l prin presă, iar miezul de pâine scurge-l bine de lapte. Adaugă-le peste carnea tocată și celelalte ingrediente. La final, adaugă oul și omogenizează bine amestecul pentru chifteluțe.

Pornește cuptorul la 175 de grade Celsius. Ia cu o lingură din compoziție și formează chifteluțele rotunde, de dimensiunea unei mingi de ping pong. Așază-le într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Coace chiftelele pentru 40-50 de minute, la 175 de grade Celsius.

Vezi mai multe imagini din timpul preparării accesând GALERIA FOTO!

Colaj de poze cu pașii de formare și coacere a chiftelelor thailandeze
Chifteluțele thailandeze se formează de dimensiunea unei mingi de ping pong / Profimedia Images

Cum prepari celelalte preparate pentru rețeta de chifteluțe thailandeze cu sos de ardei iute și orez

Garnitura de orez se prepară în cel mai simplu mod. Pune orezul la fiert în apă. Lasă-l să se hidrateze, apoi adaugă sare și piper, după gust. Spre final de fierbere, când orezul absoarbe toată apa, adaugă untul și amestecă ușor. Stinge focul, așază un capac peste vasul cu orez și lasă-l să se mai hidrateze timp 10 minute.

Pentru a prepara sos de ardei iute, mai întâi toacă ardeii mărunt. Dacă suporți gustul picant, nu îndepărta semințele de la ardei. Pune ardeii tocați într-o crăticioară și adaugă usturoiul curățat și tocat rondele. Adaugă din supa de legume și procesează ingredientele cu ajutorul blenderului. Pune și restul de supă și lasă sosul la fiert pentru 10-12 minute.

Adaugă pasta de hrean și zahărul brun și mai fierbe sosul pentru alte câteva minute. Spre final de fierbere adaugă și laptele de orez. Potrivește gustul cu sare și piper și poți să stinge focul.

Colaj de poze cu pașii de preparare ai sosului de ardei iuți și garniturii de orez
Garnitura de orez se prepară în cel mai simplu mod, iar sosul de ardei iuți necesită un timp scurt de preparare / Profimedia Images

Chiftelele thailandeze se servesc glazurate cu sosul de ardei iute, alături de garnitura de orez decorată cu semințe de susan negru.

Dacă ești în căutarea mai multor rețete de chiftele îți recomandăm să încerci și rețeta de chiftele umplute cu ouă fierte denumită și ”ouă scoțiene”.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Kate Middleton surprinsă la Trooping the Colour 2025
Familia Regală
Kate Middleton și-a făcut debutul la Trooping the Colour într-o ținută turcoaz. Prințesa de Wales a atras toate privirile asupra sa
Kate Middleton și-a făcut debutul la Trooping the Colour într-o ținută turcoaz. Prințesa de Wales a atras toate privirile asupra sa. Apariția soției Prințului William a avut loc la cinci luni după ce a...
2
cărți de joc pe o masă pe un fundal deschis la culoare
Horoscop
4 zodii sunt norocoase în dragoste odată cu intrarea lui Venus în Taur. Vezi dacă te numeri printre ele
Acești nativi primesc atenție specială din partea celor dragi. 4 zodii sunt norocoase în dragoste odată cu intrarea lui Venus în Taur. Dacă dragostea și conexiunea se află și în mintea ta, află dacă...
3
Regele Charles imitat de Prințul Louis la Trooping the Colour 2025
Familia Regală
Regele Charles a salutat mulțimea de la balconul Palatului Buckingham la Trooping the Colour. Monarhul britanic a fost imitat de nepotul său, Prințul Louis
Regele Charles a salutat mulțimea de la balconul Palatului Buckingham la Trooping the Colour. Monarhul britanic a fost adorabil imitat de nepotul său, Prințul Louis, mezinul familiei, care a stârnit zâmbete alături de frații...
4
Prințul Louis în timp ce face cu mâna la Trooping the Colour 2025
Familia Regală
Momentul adorabil al Prințului Louis la Trooping the Colour. Fiul lui Kate Middleton s-a distrat cel mai mult la parada aniversară a Regelui Charles
Momentul adorabil al Prințului Louis la Trooping the Colour. Fiul lui Kate Middleton s-a distrat cel mai mult la parada aniversară a Regelui Charles. Mezinul familiei a fost fotografiat din toate unghiurile în timp...
5
Kate Middleton surprinsă la Trooping the Colour 2025
Familia Regală
Kate Middleton și-a făcut debutul la Trooping the Colour într-o ținută turcoaz. Prințesa de Wales a atras toate privirile asupra sa
Kate Middleton și-a făcut debutul la Trooping the Colour într-o ținută turcoaz. Prințesa de Wales a atras toate privirile asupra sa. Apariția soției Prințului William a avut loc la cinci luni după ce a...
PARTENERI
×
OSZAR »