Reclamă

Red Velvet Cupcakes. Rețetă specială pentru Valentine’s Day

Una dintre cele mai des preparate rețete de desert pentru Valentine’s Day, este rețeta Red Velvet Cupcakes. Este foarte ușor de preparat și extrem de apreciată de iubitorii dulciurilor.

Publicat: 8 februarie 2021, 12:45 / Actualizat: 16 ianuarie 2024, 15:01

Rețeta minunatelor brioșe cu aluat de culoarea catifelei roșii poate fi pregătită cu ușurință în orice bucătărie. Iar cei dragi se vor bucura maxim de așa bijuterii culinare.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Garnisite cu o cremă albă, au tot ce trebuie pentru a fi dăruite celor dragi, în semn de iubire. Crema poate fi preparată din ciocolată albă cu mascarpone. Dar, pentru a ușura munca, se poate opta pentru frișcă simplă. Important este să obținem acel duo de culori specifice iubirii: alb și roșu.

Urmăriți mai jos ingredientele și modul de preparare al rețetei de brioșe catifea roșie.

Red Velvet Cupcakes – Ingrediente

Pentru a prepara una dintre cele mai delicioase rețete de brioșe, îți spunem care sunt pașii de urmat. Desertul este unul spectaculos și merită să îl testezi cu ocazia Zilei Îndrăgostiților.

Descoperă mai jos care sunt ingredientele de care ai nevoie pentru a prepara Red Velvet Cupcakes.

Reclamă

Pentru aluatul de brioșe:

  • 4 ouă
  • 400 gr făină
  • 10 gr cacao
  • 250 gr zahăr
  • 250 gr iaurt
  • 125 gr unt
  • 125 ml ulei
  • 1 linguriță bicarbonat
  • 1 linguriță praf de copt
  • 1 lingură zeamă de lămâie
  • 1 praf de sare
  • 3 picături de gel roșu sau colorant alimentar

Pentru cremă:

Reclamă
  • 250 gr mascarpone
  • 100 ml frișcă lichidă
  • 200 gr ciocolată albă
  • vanilie
  • un praf de sare

Decor:

  • firimituri de brioșe

Rețeta pentru Red Velvet Cupcakes – Mod de preparare

Cum se prepară blatul de brioșe catifea roșie

Începem prin a topi untul în uleiul încălzit și lăsăm amestecul să se tempereze. Apoi pornim cuptorul la 180 de grade.

Separăm albușurile de gălbenușuri. Albușurile le batem spumă cu un praf de sare, folosind mixerul. Când devin spumoase și cristaline, adăugăm, treptat, zahărul. Batem albușurile cu zahăr până obținem o bezea fermă.

Amestecăm gălbenușurile cu untul topit în ulei și temperat bine. Adăugăm iaurtul și bicarbonatul stins în zeama de lămâie. Apoi, încorporăm făina amestecată cu cacaua și praful de copt și cernute, în prealabil. La final, adăugăm colorantul alimentar și omogenizăm bine aluatul pentru brioșele roșii.

Tapetăm formele de brioșe cu hârtiuțe speciale. Ungem hârtiuțele cu puțin ulei la interior. Le umplem pentru 3/4 din capacitate cu aluatul pentru Red Velvet Cupcakes.

Coacem brioșele pentru 30-35 de minute la 180 de grade, sau până trec testul scobitorii. Le lăsăm să se tempereze înainte de a le decora.

Cum se prepară cremă de mascarpone cu ciocolată albă pentru a decora Red Velvet Cupcakes

Punem frișca lichidă într-un vas, la foc mic. O lăsăm să se încălzească, dar fără a ajunge la punctul de fierbere. Stingem focul și adăugăm în vas, ciocolata albă ruptă în bucăți mici. Amestecăm intens până se topește ciocolata și compoziția este omogenă. Dăm compoziția la rece.

După răcire, introducem mixerul în compoziția de ciocolată albă. O mixăm până devine cremoasă și capătă volum. Adăugăm, treptat, mascarponele, un praf de sare și din nou omogenizăm compoziția.

Dăm crema de ciocolată albă cu mascarpone la rece pentru 30-40 de minute. Trebuie să devină ușor fermă înainte de a decora brioșele cu ea.

Cu ajutorul unui posh cu dui stelat, creăm aveline deasupra minunatelor Red Velvet Cupcakes. Presărăm deasupra firimituri dintr-o brioșă pentru a se vedea nuanța de catifea roșie.

Red Velvet Cupcakes pe o farfurie albă, în secțiune pentru a se vedea textura și culoarea
Textura brioșelor de catifea roșie este deosebită de la ingredientele de calitate folosite / Shutterstock

Sunt perfecte pentru a le dărui celor dragi, de Valentine’s Day, de Dragobete, sau de Mărțișor.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
O femeie frumoasă cu o rochie albastră care reprezintă unul dintre cele 4 semne zodicale testate de univers în iunie 2025
Horoscop
4 semne zodiacale sunt testate de Univers în iunie 2025. Află dacă te numeri printre ele
4 semne zodiacale sunt testate de Univers în iunie 2025. Acești nativi vor avea parte de o lună plină de suișuri și coborâșuri. Ei trebuie să învețe să se bazeze mai mult pe forțele...
2
Meghan Markle într-o ținută albă pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Imagini inedite cu Meghan Markle dansând în sala de nașteri. Ducesa de Sussex a publicat un filmuleț ținut ascuns până acum
Ducesa de Sussex continuă să-și celebreze fiica. Vezi imagini inedite cu Meghan Markle dansând în sala de nașteri. Aceasta a publicat un filmuleț în mediul online. Lilibet a împlinit 4 ani, iar mama sa...
3
Brooke Shields alături de cele două fiice ale sale pe un fundal deschis la culoare
Divertisment
Brooke Shields și-a scris deja testamentul, dar a stârnit controverse cu decizia sa. De ce lasă toate bijuteriile unei singure fiice
Actrița din Laguna Albastră nu se ferește să spună adevărul. Brooke Shields și-a scris deja testamentul, dar a stârnit controverse cu decizia sa. De ce lasă toate bijuteriile unei singure fiice și cum a...
4
O femeie cu aripi de zână care ilustrează cChemarea divină, în funcție de luna în care te-ai născut
Horoscop
Chemarea divină, în funcție de luna în care te-ai născut. Află ce îți rezervă astrele
Astrologii spun că poți afla care este chemarea ta divină în funcție de luna în care te-ai născut. Sufletul tău vine pe acest pământ cu un scop măreț. Este de datoria ta să afli...
5
Christian Bale pe platourile de filmare ale producției Madden în 2025
Divertisment
A jucat în filme cu super eroi, dar acum este complet transformat. Chiar și fanii l-au recunoscut cu greu
Se spune că este unul dintre cei mai buni actori ai momentului. A jucat în filme cu super eroi, dar acum este complet transformat. Chiar și fanii l-au recunoscut cu greu când au văzut...
PARTENERI
×
OSZAR »