Reclamă

Salată de sfeclă roșie cu hrean. Rețetă pentru porția de sănătate

Această salată de sfeclă roșie cu hrean este o combinație clasică și savuroasă, apreciată pentru aroma sa ușor picantă și gustul echilibrat. Este o garnitură tradițională, perfectă pentru mesele festive sau ca acompaniament lângă fripturi și preparate din carne. Pe lângă savoare, oferă și beneficii nutriționale importante datorită ingredientelor sale.

Maria Udrea
Maria Udrea
Publicat: 6 ianuarie 2025, 5:52

Această salată îți oferă o combinație de arome dulci, dar și ușor picante. Sfecla, moale și suculentă, este echilibrată de gustul picant și prospețimea hreanului. Dressingul de oțet și ulei adaugă o notă delicată de aciditate și catifelare. Textura ușor crocantă a hreanului se îmbină armonios cu sfecla fragedă, oferind o experiență culinară complexă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Salata poate fi servită rece, alături de fripturi, cârnați sau preparate tradiționale pentru sărbători. De asemenea, poate însoți brânzeturi maturate sau platouri cu mezeluri. Se păstrează bine în frigider pentru 2-3 zile, dezvoltându-și aromele în timp.

Descoperă mai jos rețeta completă pentru a o prepara și tu și a te bucura de o salată delicioasă și sănătoasă.

Salată de sfeclă roșie cu hrean – Ingrediente

  • 3-4 sfecle roșii de mărimi medii
  • 2-3 linguri de hrean proaspăt ras sau din borcan
  • 2 linguri ulei de măsline
  • 1 lingură oțet de mere (sau zeamă de lămâie)
  • 1 linguriță zahăr (opțional)
  • sare și piper, după gust.
Reclamă

Rețeta salatei de sfeclă cu hrean – Mod de preparare

Primul pas pentru prepararea salatei constă în coacerea sfeclei roșii. Spală sfecla roșie bine, apoi șterge-o cu prosoape de hârtie. Înfășoară fiecare bucată de sfeclă în folie de aluminiu.

Coace sfecla în cuptorul preîncălzit la 200 de grade Celsius timp de 50-60 de minute sau până când este bine pătrunsă. Testeaz-o cu o furculiță și dacă aceasta pătrunde ușor în interior, sfecla este coaptă.

Alternativ, sfecla poate fi fiartă în apă cu puțină sare timp de 40-50 de minute. Însă prin această metodă se va diminua din culoarea roșie a sfeclei, dar și din gustul acesteia.

Reclamă

Cum prepari salată de sfeclă roșie cu hrean

După ce sfecla s-a copt și răcit bine, curăț-o de coajă cu un cuțit de legume sau cu un piller. Dă sfecla curățată pe răzătoarea mare sau taie-o cubulețe mici, în funcție de preferință.

Dacă folosești hrean proaspăt, curăță-l și răzuiește-l fin. Poți adăuga câteva picături de oțet pentru a-i păstra aroma și prospețimea.

Amestecă sfecla rasă cu hreanul, adaugă uleiul de măsline, oțetul (sau zeama de lămâie) și zahărul, dacă dorești un echilibru între dulce și acru. Potrivește gustul cu sare și piper.

Pune delicioasa salată de sfeclă roșie cu hrean la rece pentru 15-20 de minute, înainte de a o servi, pentru ca aromele să se combine armonios. Descoperă și o rețetă de salată de cartofi, cu sfeclă roșie și maioneză.

Proprietățile nutritive ale ingredientelor din salată

Sfecla roșie este bogată în antioxidanți (betanină), vitamine (A, C și complexul B) și minerale precum fier, magneziu și potasiu. Conține fibre care susțin digestia și contribuie la detoxifierea ficatului. Are efect antiinflamator și sprijină sănătatea cardiovasculară prin reducerea tensiunii arteriale.

Hreanul este un puternic antibacterian și antiviral, fiind cunoscut ca un remediu natural pentru combaterea răcelilor. În același timp stimulează digestia și metabolismul datorită compușilor săi sulfuroși. Este bogat în vitamina C și antioxidanți care întăresc sistemul imunitar.

Uleiul de măsline este o sursă de grăsimi sănătoase (mononesaturate) care protejează inima. Conține polifenoli cu efect antiinflamator și antioxidant.

Oțetul de mere ajută digestia și echilibrul acid-bază din organism. Are proprietăți antimicrobiene și contribuie la menținerea glicemiei.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Bianca Censori și Kanye West în timp ce pozează împreună la Gala Premiilor Grammy
Divertisment
Bianca Censori a ieșit din nou aproape goală pe stradă. Soția lui Kanye West nu ține deloc cont de critici
Bianca Censori a ieșit din nou aproape goală pe stradă. Soția lui Kanye West nu ține deloc cont de criticile pe care le primește de la cei din jurul său. Vedeta a renunțat la...
2
Justin Bieber în timp ce pozează la bustul gol și se uită la fiul său, Jack
Divertisment
Acuzații dure la adresa lui Justin Bieber după cele mai recente imagini cu fiul său. Pozele cu micuțul Jack au stârnit controverse
Au fost aduse acuzații dure la adresa lui Justin Bieber după cele mai recente imagini cu fiul său. Pozele cu micuțul Jack au stârnit controverse în mediul online. Artistul a fost intens criticat pentru...
3
O femeie frumoasă care ține în mână o lună și reprezintă o perscoană care primește mesajul divin de la Univers, în funcție de zodie
Horoscop
Mesajul divin pe care îl primești de la Univers, în funcție de zodie. Este momentul pentru schimbări
Acesta este mesajul divin pe care îl primești de la Univers, în funcție de zodie. Acești nativi sunt semnalai că este momentul oportun pentru a face schimbări importante în viața lor. Astrele le sunt...
4
Miley Cyrus în timp ce dansează în cel mai recent videoclip al său
Divertisment
Ce detaliu au observat fanii pe trupul lui Miley Cyrus când a renunțat la haine. Secretele cântăreței au ieșit la iveală
S-a aflat ce detaliu au observat fanii pe trupul lui Miley Cyrus când ce a renunțat la haine. Secretele cântăreței au ieșit la iveală în timp ce interpreta cea mai recentă piesă a sa....
5
Jennifer Lopez în timp ce se relaxează pe plajă
Divertisment
Ce planuri are Jennifer Lopez pentru prima vacanță de vară după divorțul de Ben Affleck. Vedeta e „liberă și fericită”
S-a aflat ce planuri are Jennifer Lopez pentru prima sa vacanță de vară după divorțul de Ben Affleck. Vedeta spune că este „liberă și fericită”. Artista, în vârstă de 55 de ani, va fi...
PARTENERI
×
OSZAR »