Reclamă

Beneficiile uleiului de lavandă. Ce spun specialiștii despre acest remediu natural

Atunci când sunt transformate în ulei esențial, aceste flori mov reușesc să aducă un plus de sănătate. Vezi care sunt beneficiile uleiului de lavandă și ce spun specialiștii în acest sens.

Cristiana Coman
Cristiana Coman
Publicat: 17 mai 2025, 5:32

Florile de lavandă au fost folosite de vechi civilizații nu doar pentru mirosul lor irezistibil. De asemenea, erau întrebuințate împotriva insomniilor sau a durerilor. Romanii își umpleau căzile cu aceste flori atunci când se îmbăiau, dăruindu-i astfel lavandei numele pe care îl are astăzi.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Beneficiile uleiului de lavandă

Numele lavandă vine din latinescul „lavare” care înseamnă „spălat”. Cu toate acestea, în 1910 un medic francez i-a descoperit lavandei adevărata „putere”. A reușit să trateze mai repede o arsură, atunci când a pus peste aceasta flori de lavandă. Astfel s-a inventat cuvântul „aromaterapie”.

În zilele noastre, uleiul de lavandă ajută la promovarea unui somn odihnitor, dar și relaxarea înainte de somn. Uleiul esențial de lavandă, derivat din planta Lavandula angustifolia, este recunoscut pentru aroma sa plăcută și pentru multiplele sale beneficii asupra sănătății fizice și emoționale, arată cei de la Realsimple.com. Utilizat în diverse forme, de la difuzoare și creme până la capsule, lavanda a fost studiată extensiv pentru efectele sale terapeutice.

Numeroase studii au demonstrat că uleiul de lavandă poate reduce simptomele anxietății și depresiei. De exemplu, un studiu a arătat că administrarea orală a uleiului de lavandă scade semnificativ nivelurilor de anxietate la persoanele cu această tulburare.

Lavanda este cunoscută pentru proprietățile sale sedative. Inhalarea vaporilor de lavandă sau utilizarea uleiului în difuzoare poate îmbunătăți calitatea somnului, reducând insomnia și favorizând un somn profund și odihnitor.

Reclamă

Aroma de lavandă poate stimula producția de neurotransmițători precum serotonina și dopamina, contribuind la reducerea stresului și îmbunătățirea stării de spirit. Utilizarea regulată a uleiului de lavandă poate induce o stare de calm și echilibru emoțional.

Ce beneficii are uleiul de lavandă pentru păr și piele

Uleiul de lavandă are proprietăți antibacteriene și antiinflamatorii. Este eficient în combaterea acneei și ameliorarea simptomelor eczemelor. Aplicarea locală a uleiului diluat poate reduce inflamația și accelera procesul de vindecare.

Reclamă

Antioxidanții din uleiul de lavandă protejează pielea de efectele nocive ale radicalilor liberi, contribuind la reducerea ridurilor fine și îmbunătățirea elasticității pielii. Datorită proprietăților sale calmante, uleiul de lavandă poate reduce roșeața și disconfortul cauzat de iritații sau arsuri minore, spun cei de la Nytimes.com. Aplicarea uleiului diluat pe zona afectată poate accelera procesul de vindecare.

Masajul scalpului cu ulei de lavandă poate stimula circulația sanguină, contribuind la prevenirea căderii părului și promovând creșterea acestuia. De asemenea, uleiul de lavandă poate combate mătreața și poate calma scalpul iritat.

Proprietățile antiinflamatorii ale uleiului de lavandă îl fac eficient în reducerea durerilor musculare și articulare. Aplicarea locală a uleiului diluat prin masaj poate diminua disconfortul și poate sprijini recuperarea după efort fizic.

Uleiul de lavandă are efecte antifungice, fiind util în tratarea infecțiilor fungice ale pielii și unghiilor. Aplicarea zilnică a uleiului diluat pe zona afectată poate preveni răspândirea infecției și poate sprijini procesul de vindecare.

Precauții în cazul folosirii uleiului de lavandă

Ingerarea uleiului esențial de lavandă nu este recomandată fără supraveghere medicală, deoarece poate provoca reacții adverse. Înainte de utilizare topică, efectuați un test de sensibilitate aplicând o cantitate mică de ulei diluat pe o zonă mică de piele.

Persoanele cu afecțiuni medicale preexistente sau care sunt însărcinate sau alăptează ar trebui să consulte un specialist înainte de utilizarea uleiului de lavandă. Pentru a beneficia de proprietățile terapeutice ale uleiului de lavandă, este important să alegeți produse de calitate, de la producători certificați.

Reclamă
RECOMANDĂRI CATINE.RO
1
Kate Middleton surprinsă la Trooping the Colour 2025
Familia Regală
Kate Middleton și-a făcut debutul la Trooping the Colour într-o ținută turcoaz. Prințesa de Wales a atras toate privirile asupra sa
Kate Middleton și-a făcut debutul la Trooping the Colour într-o ținută turcoaz. Prințesa de Wales a atras toate privirile asupra sa. Apariția soției Prințului William a avut loc la cinci luni după ce a...
2
cărți de joc pe o masă pe un fundal deschis la culoare
Horoscop
4 zodii sunt norocoase în dragoste odată cu intrarea lui Venus în Taur. Vezi dacă te numeri printre ele
Acești nativi primesc atenție specială din partea celor dragi. 4 zodii sunt norocoase în dragoste odată cu intrarea lui Venus în Taur. Dacă dragostea și conexiunea se află și în mintea ta, află dacă...
3
Regele Charles imitat de Prințul Louis la Trooping the Colour 2025
Familia Regală
Regele Charles a salutat mulțimea de la balconul Palatului Buckingham la Trooping the Colour. Monarhul britanic a fost imitat de nepotul său, Prințul Louis
Regele Charles a salutat mulțimea de la balconul Palatului Buckingham la Trooping the Colour. Monarhul britanic a fost adorabil imitat de nepotul său, Prințul Louis, mezinul familiei, care a stârnit zâmbete alături de frații...
4
Prințul Louis în timp ce face cu mâna la Trooping the Colour 2025
Familia Regală
Momentul adorabil al Prințului Louis la Trooping the Colour. Fiul lui Kate Middleton s-a distrat cel mai mult la parada aniversară a Regelui Charles
Momentul adorabil al Prințului Louis la Trooping the Colour. Fiul lui Kate Middleton s-a distrat cel mai mult la parada aniversară a Regelui Charles. Mezinul familiei a fost fotografiat din toate unghiurile în timp...
5
Kate Middleton surprinsă la Trooping the Colour 2025
Familia Regală
Kate Middleton și-a făcut debutul la Trooping the Colour într-o ținută turcoaz. Prințesa de Wales a atras toate privirile asupra sa
Kate Middleton și-a făcut debutul la Trooping the Colour într-o ținută turcoaz. Prințesa de Wales a atras toate privirile asupra sa. Apariția soției Prințului William a avut loc la cinci luni după ce a...
PARTENERI
×
OSZAR »