Chiar dacă există metode eficiente de a obține o piele ideală, trebuie ținut cont de faptul că unele zone ale corpului sunt mai întunecate, iar altele mai luminoase. Axilele se aduc aici în discuție, fiind o parte frecvent supusă fricțiunii.
Metode de iluminare a pielii din zona axilelor, fără riscuri
Experții spun că pielea din această parte a corpului este predispusă la variații de culoare. De asemenea, genetica joacă un rol extrem de important. În acest sens, uneori este nefolositor să modificăm culoarea prin diferite modalități.
Cu toate acestea, există persoane care își doresc să-și schimbe culoarea din zona axilelor. Atât genetica, dar și fricțiunea se numără printre situațiile standard pentru care pielea este mai închisă în această parte a corpului. Una dintre cele mai comune motive pentru care se înnegrește zona axilelor este hiperpigmentarea postinflamatorie. Cauze comune pentru apariția acestui tip de traumă asupra corpului sunt epilarea, infecțiile fungice sau dermatita de contact.
Produsele din comerț destinate îngrijirii pielii pot crea în timp hiperpigmentarea postinflamatorie. Axila este o zonă extrem de sensibilă, astfel că orice situație neobișnuită o poate pune în pericol. Acanthosis nigricans este o boală de piele cauzată de rezistența la insulină, arată cei de la Womenshealthmag.com.
„Avem receptori în piele care ne anunță atunci când pancreasul produce mai multă insulină, iar acele zone tind să fie în spatele gâtului și în zona axilei.”, a explicat Dr. Deeptej Singh din New Mexico. În cele mai rare dintre cazuri, persoanele care au pielea mai închisă la culoare la subraț pot avea Malignant acanthosis nigricans, o manifestare cutanată asociată cu o boală canceroasă, în special cu adenocarcinom gastric. Nu uităm să menționăm și Lichen planopilaris, o afecțiune inflamatorie a scalpului care cauzează pierderea permanentă a părului.
Sfaturile specialiștilor care te-ar putea ajuta
Există mai multe metode prin care îți poți ilumina pielea din zona axilei în confortul propriei case. Specialiștii recomandă oprirea exfolierii excesive. Aceasta duce mai degrabă la rănirea pielii și nu vei obține rezultatul dorit. Este important să-ți schimbi produsele cosmetice pe care le folosești, astfel încât anumiți aditivi pot cauza iritații. În acest fel, vei avea surpriza ca pielea să se curețe de la sine, fără alte tratamente adiționale.
Schimbarea deodorantului este un pas important, dar pe care multe femei nu îl iau în considerare. Acesta poate avea ingrediente ce dăunează pielii și îi pot schimba pigmentul natural. Încearcă să folosești un deodorant mai blând, potrivit pentru piele sensibilă, sugerează cei de la Medicalnewstoday.com.